Prima vizită la clădirile verzi din București
În data de 8 noiembrie 2024, 25 de elevi de la Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „I. N. Socolescu” au participat la prima vizită la clădiri verzi din București, parte a proiectului nostru dedicat educației ecologice. Scopul acestei activități a fost de a le oferi tinerilor ocazia de a vedea și experimenta practici concrete de construcții durabile, precum și de a înțelege modul în care aceste soluții pot fi aplicate în viața de zi cu zi.
Am avut privilegiul de a vizita EFdeN, unde Irina și Ștefan ne-au vorbit cu pasiune despre inovațiile în domeniul construcțiilor verzi. Am descoperit două case solare premiate la concursuri internaționale, copaci fotovoltaici și o stație de încărcare pentru vehicule electrice, toate proiectate pentru a promova sustenabilitatea. De asemenea, gazdele ne-au atras atenția asupra schimbărilor climatice și importanței adoptării soluțiilor de sustenabilitate, precum casele solare, care contribuie semnificativ la reducerea amprentei de carbon și la protejarea mediului înconjurător.
Această vizită ne-a oferit o viziune mai globală asupra responsabilității fiecăruia dintre noi în protejarea mediului și ne-a inspirat să ne implicăm activ în promovarea soluțiilor sustenabile.
Un mare mulțumesc echipei EFdeN pentru primire și pentru toate informațiile valoroase!
